Dragostea mea

Dragostea mea a innebunit,
Din bratele mele fuge razand,
Vorbele ii sunt cuvinte de delir
Si eu n-o mai inteleg.
Alearga ca nebuna prin paduri
Intr-o perfecta goliciune ireala
Si parca pluteste ca un abur de seara,
E rece si atat de doritoare.

Dragostea mea a innebunit,
Vorbeste cu florile inca adormite,
Le sopteste vorbe dulci, minciuni nevinovate
Asa cum facea si cu mine altadata.
Si tot fuge ca o nebuna ce e,
Luandu-mi mintea si inima cu ea.
Sedusa de privirea ei prea vie
Pana si padurea se apleaca in fata pasilor ei.
Atunci eu cum sa rezist?

Dragostea mea a innebunit,
Iar eu alunec usor spre o alta lume,
Pierzand tot ce imi mai amintea de ea.
Doar raul imi mai destainuie
Emotiile lui cand ii simtea piciorul in unda
Si de vantul care plange si acum de dor.
Si o gelozie ma cuprinde, macinandu-ma.

Dragostea mea tot goneste...
Vantul continua sa alerge dupa ea
Raul tot curge in urmarirea ei,
Padurea isi intinde crengile spre ea,
Iar eu am innebunit de tot
Imaginandu-mi cuvinte nespuse,
Auzind soapte nicicand rostite.
Si o tot astept sa vina iar.