Te ador, faptura nascuta din vise,
Te ador prelung in noptile senine,
Pe tine, dulce chip, pe tine, zbor al mintii,
Te ador, minune, ca ingerii vazduhul.
Esti al meu sfant verset
Ce-l soptesc tainic si-l invat discret,
Esti sfantul meu potir
Din care beau placerea licorii de venin.
Mi-esti crucea mantuirii
Si primul meu cuvant,
Te ador, iubite, pe tine, vesnic gand.
Ti-as pune lumea-n brate
Numai de-as putea
Si soarta mea ti-as da-o,
Caci te ador pe tine, suflet,
Ce nume nu mai ai,
Te ador mai sus de vise si imagini,
Vesnic precum cerul, nesfarsit ca marea.
Esti dureros ca viata, dulce lacrima amara,
Dar te ador cum florile adora vara.
vineri, 23 iulie 2010
Inscriptie pe piatra
E primavara si tarziu
Si flori imi cad in stoluri
Peste mana alba,
Parasind gri ramuri
Ce de asta iarna
Le admiram tacand.
In groapa-ngusta stau,
Intr-un cosciug neterminat
Si groparul m-a uitat
De cand lumea a plecat,
Doar florile cad si cad,
Necontenit intregul an.
Se apleaca ramuri des
Rasfirandu-se pe cruce
Pe a carei piatra rece
Am cioplit simple cuvinte
Ca pe-o dulce prevestire,
"Primavara asta mor".
Florile imi cad de zor
Umplandu-mi cosciugul,
Iar timpul trece-ncetisor
Aducandu-mi acelasi dor
Ce m-a facut sa scriu pe piatra
"Primavara asta mor".
Si flori imi cad in stoluri
Peste mana alba,
Parasind gri ramuri
Ce de asta iarna
Le admiram tacand.
In groapa-ngusta stau,
Intr-un cosciug neterminat
Si groparul m-a uitat
De cand lumea a plecat,
Doar florile cad si cad,
Necontenit intregul an.
Se apleaca ramuri des
Rasfirandu-se pe cruce
Pe a carei piatra rece
Am cioplit simple cuvinte
Ca pe-o dulce prevestire,
"Primavara asta mor".
Florile imi cad de zor
Umplandu-mi cosciugul,
Iar timpul trece-ncetisor
Aducandu-mi acelasi dor
Ce m-a facut sa scriu pe piatra
"Primavara asta mor".
In timp (III)
Am invatat sa controlez timpul
Scriind, iubind, gandindu-ma la tine.
Am incatusat realitatea
Si secundele le-am turnat in litere,
Gandurile mele scrise devenind acum
Ceasuri ale unui timp neinventat.
Acum te pot iubi etern
Caci de cand am prins nemarginirea-n pagini
Sunt nemuritoare prin scris si moarte.
(22 mai 1999)
Scriind, iubind, gandindu-ma la tine.
Am incatusat realitatea
Si secundele le-am turnat in litere,
Gandurile mele scrise devenind acum
Ceasuri ale unui timp neinventat.
Acum te pot iubi etern
Caci de cand am prins nemarginirea-n pagini
Sunt nemuritoare prin scris si moarte.
(22 mai 1999)
Dragostea mea
Dragostea mea a innebunit,
Din bratele mele fuge razand,
Vorbele ii sunt cuvinte de delir
Si eu n-o mai inteleg.
Alearga ca nebuna prin paduri
Intr-o perfecta goliciune ireala
Si parca pluteste ca un abur de seara,
E rece si atat de doritoare.
Dragostea mea a innebunit,
Vorbeste cu florile inca adormite,
Le sopteste vorbe dulci, minciuni nevinovate
Asa cum facea si cu mine altadata.
Si tot fuge ca o nebuna ce e,
Luandu-mi mintea si inima cu ea.
Sedusa de privirea ei prea vie
Pana si padurea se apleaca in fata pasilor ei.
Atunci eu cum sa rezist?
Dragostea mea a innebunit,
Iar eu alunec usor spre o alta lume,
Pierzand tot ce imi mai amintea de ea.
Doar raul imi mai destainuie
Emotiile lui cand ii simtea piciorul in unda
Si de vantul care plange si acum de dor.
Si o gelozie ma cuprinde, macinandu-ma.
Dragostea mea tot goneste...
Vantul continua sa alerge dupa ea
Raul tot curge in urmarirea ei,
Padurea isi intinde crengile spre ea,
Iar eu am innebunit de tot
Imaginandu-mi cuvinte nespuse,
Auzind soapte nicicand rostite.
Si o tot astept sa vina iar.
Din bratele mele fuge razand,
Vorbele ii sunt cuvinte de delir
Si eu n-o mai inteleg.
Alearga ca nebuna prin paduri
Intr-o perfecta goliciune ireala
Si parca pluteste ca un abur de seara,
E rece si atat de doritoare.
Dragostea mea a innebunit,
Vorbeste cu florile inca adormite,
Le sopteste vorbe dulci, minciuni nevinovate
Asa cum facea si cu mine altadata.
Si tot fuge ca o nebuna ce e,
Luandu-mi mintea si inima cu ea.
Sedusa de privirea ei prea vie
Pana si padurea se apleaca in fata pasilor ei.
Atunci eu cum sa rezist?
Dragostea mea a innebunit,
Iar eu alunec usor spre o alta lume,
Pierzand tot ce imi mai amintea de ea.
Doar raul imi mai destainuie
Emotiile lui cand ii simtea piciorul in unda
Si de vantul care plange si acum de dor.
Si o gelozie ma cuprinde, macinandu-ma.
Dragostea mea tot goneste...
Vantul continua sa alerge dupa ea
Raul tot curge in urmarirea ei,
Padurea isi intinde crengile spre ea,
Iar eu am innebunit de tot
Imaginandu-mi cuvinte nespuse,
Auzind soapte nicicand rostite.
Si o tot astept sa vina iar.
In Timp (II)
Trecutul a inceput odata cu cuvintele lui,
Inaintand usor spre un sarut
Ce zile si nopti il tot simteam
Aruncandu-ma intr-un prezent trecut.
Prezentul de acum il simt in fiecare vis
Ce-mi tese in fata ochilor o plasa de iubire
Si acoperindu-mi ochi,
Sa nu mai pot deosebi viitorul de prezent.
Timpul este el, cel etern
Ce inainteaza odata cu mine,
Pasii lui rasunandu-mi parca in inima,
Ca la fiecare bataie sa simt zguduirea
A sutelor de vieti ce le vom trai.
Trecutul, prezentul si viitorul
S-au contopit intr-un singur timp,
O secunda gigantica ce nu se va sfarsi decat atunci
Cand cuvantul lui va pieri inainte sa-l rosteasca.
(13 martie 1999)
Inaintand usor spre un sarut
Ce zile si nopti il tot simteam
Aruncandu-ma intr-un prezent trecut.
Prezentul de acum il simt in fiecare vis
Ce-mi tese in fata ochilor o plasa de iubire
Si acoperindu-mi ochi,
Sa nu mai pot deosebi viitorul de prezent.
Timpul este el, cel etern
Ce inainteaza odata cu mine,
Pasii lui rasunandu-mi parca in inima,
Ca la fiecare bataie sa simt zguduirea
A sutelor de vieti ce le vom trai.
Trecutul, prezentul si viitorul
S-au contopit intr-un singur timp,
O secunda gigantica ce nu se va sfarsi decat atunci
Cand cuvantul lui va pieri inainte sa-l rosteasca.
(13 martie 1999)
Obsesiv
O lumanare mi-a ars la capat toata noaptea,
Eu dormeam linistita culcata pe umarul lui,
Doar un tipat ca de fiara mai auzeam in vis
Trezindu-ma in brate cu iubitul stins.
Lumina alba a lunii cadea neinduratoare
Si stelele complice clipeau vorbind prea tare.
Iubitul imi tresara zambind parca a jale
Si il sarut usor pe buzele amare
Ce poarta inca acelasi gust de sare.
In sunetul de clopot ochii mi-nchid pentru o secunda,
Umbra de la cruce ne-nveleste intim in a sa unda,
Vantul imprastie peste noi o ultima mana de pamant
Si frunze cad in valuri din pomi batrani de plans,
Ca-n neclintirea noastra sa uitam pe veci de toate,
De tot ce ne-a tinut odat' departe.
(11 aprilie 1999)
Eu dormeam linistita culcata pe umarul lui,
Doar un tipat ca de fiara mai auzeam in vis
Trezindu-ma in brate cu iubitul stins.
Lumina alba a lunii cadea neinduratoare
Si stelele complice clipeau vorbind prea tare.
Iubitul imi tresara zambind parca a jale
Si il sarut usor pe buzele amare
Ce poarta inca acelasi gust de sare.
In sunetul de clopot ochii mi-nchid pentru o secunda,
Umbra de la cruce ne-nveleste intim in a sa unda,
Vantul imprastie peste noi o ultima mana de pamant
Si frunze cad in valuri din pomi batrani de plans,
Ca-n neclintirea noastra sa uitam pe veci de toate,
De tot ce ne-a tinut odat' departe.
(11 aprilie 1999)
Iubind
Iti miroase pielea a aer rece, umed
De cand ne intalneam in taina in patul tau din nori,
Ca sa nu ne vada nimeni
Cum ne inaltam noi doi.
Iti miroase pielea a pamant fertil
De cand ne ascundeam la radacini de plop,
Ca sa-mi simti pielea mea de solzi
Si sa ne sarutam cu foc.
(30 ianuarie 1999)
De cand ne intalneam in taina in patul tau din nori,
Ca sa nu ne vada nimeni
Cum ne inaltam noi doi.
Iti miroase pielea a pamant fertil
De cand ne ascundeam la radacini de plop,
Ca sa-mi simti pielea mea de solzi
Si sa ne sarutam cu foc.
(30 ianuarie 1999)
In oglinda
Gresesc prin tot ce fac.
Pacatuiesc cu vorba,
Doresc murdar cu gandul,
Si port sfidarea Lui in fiecare gest,
Iar in tacerea me descoperi ironia
Virtutilor inalte; pe toate le contest!
Dispretuiesc onoarea si vorba inteleapta,
Judec si condamn pe cei ce nu ma iarta,
Imi fac adesea visuri prin pacte nemorale,
Ma folosesc de ei si ii strivesc apoi
Fara regret sau biete pareri de rau.
Iar pe El Il invinuiesc de raul meu,
Si Il strig gretos stiind c-o sa m-auda,
Si Ii neg pana si coasta
Ce-n-nebunia mea imi pare o-nscenare
A unui prost lunatic sortit la condamnare.
(? martie 1998)
Pacatuiesc cu vorba,
Doresc murdar cu gandul,
Si port sfidarea Lui in fiecare gest,
Iar in tacerea me descoperi ironia
Virtutilor inalte; pe toate le contest!
Dispretuiesc onoarea si vorba inteleapta,
Judec si condamn pe cei ce nu ma iarta,
Imi fac adesea visuri prin pacte nemorale,
Ma folosesc de ei si ii strivesc apoi
Fara regret sau biete pareri de rau.
Iar pe El Il invinuiesc de raul meu,
Si Il strig gretos stiind c-o sa m-auda,
Si Ii neg pana si coasta
Ce-n-nebunia mea imi pare o-nscenare
A unui prost lunatic sortit la condamnare.
(? martie 1998)
In timp (I)
Ma inclin in fata timpului
Pentru a-l induiosa de neputinta mea
Ce naste cosmaruri in ceasuri tarzii,
Motive de strigate si de betii.
Si timpul trece...
Blestem timpul si ale lui secunde
Ce trec ca o dulce amagire,
Secerand in cale si stropii de candoare
Si clipe de virtute si suferinte ascunse.
Si timpul tot mai trece...
Ma impac cu clipa batrana de asteptare,
In plictiseala mea uitand a mai si rade,
Trezindu-ma pe acelasi drum
Golit de sentimente si intristare.
Si timpul va tot trece.
(12 octombrie 1998)
Pentru a-l induiosa de neputinta mea
Ce naste cosmaruri in ceasuri tarzii,
Motive de strigate si de betii.
Si timpul trece...
Blestem timpul si ale lui secunde
Ce trec ca o dulce amagire,
Secerand in cale si stropii de candoare
Si clipe de virtute si suferinte ascunse.
Si timpul tot mai trece...
Ma impac cu clipa batrana de asteptare,
In plictiseala mea uitand a mai si rade,
Trezindu-ma pe acelasi drum
Golit de sentimente si intristare.
Si timpul va tot trece.
(12 octombrie 1998)
In amarul stil al meu
Si in fata Infinitul...
Cu iluzia de nesfarsit
Spre care vreau sa ma arunc,
Sa ma pierd in intinsul lui,
Sa alung de langa mine
Tot ce-i rau si tot ce-i vested;
Si peretii intre care am trait
Sa-i las undeva in spate,
Sa nu mai ma intorc niciodata
La lucrurile ce-ncep
Ca apoi sa se termine.
Sa n-aud vorbe sau atingeri,
Sa nu vad frunza cum se misca,
Sa simt cum totul se nesfarseste,
Sa ma spulber in mii de cioburi
Ca sa ma-nprasti in mare,
Ca apa cea sarata buzele sa-mi arda,
Sa ma scufund in gandul ei,
Sa simt piatra sfasiindu-mi carnea,
Sa inviu apoi din aburul de seara
Ce fara forma, fara chip
Te-neaca in viata amara.
Sa alerg in cele patru zari,
Sa simt raceala de albastru
Din nordul unui drag cuvant,
Sa ma ard in albul de caldura
Din sudul iadului vulgar,
Sa ma purific pan' la rosu
In soarele din estul mort,
Si sa-mi intunec si privirea
In negrul nesfarsit de vest.
Sa pot zbura in jos,
Spre centrul sferei de pamant,
Sa ma tarasc in sus,
Spre cerul plans de atat chin.
Si sa ma-nvalui in nisip
Ca sa pot sa-ti biciui pielea,
Sa ma spal apoi in apa
Ce-a clatit atatea maluri
In drumul ei spre necurmare.
Sa iubesc pana la refuz
Tot ce-i stea si tot ce-i viata,
Sa ma imbie valul cu al lui obraz
Sa-i simt gura ca de peste
Si parfumul lui sarat.
Sa fiu om si sa fiu demon,
Sa privesc ca sa-nteleg
Ca Cel umbla peste ape
Nu e om nascut din carne.
Astea, ca si alte multe lucruri
Ce cuvantul meu sarac,
Nu mai stie sa le spuna,
(nu mai stie, c-a uitat
ce inseamna sa fi liber,
ce inseamna sa traiesti),
Toate astea, in dorinta mea nebuna
De-a invata ce-i sa iubesti,
Le doresc cu tot suflul
Ce-l mai am si ce-l mai caut.
La acestea se opun
Gandurile la cei ce-asteapta
Sa fiu eu in a lor casa.
Atat cat ei ma vor cunoaste,
Atat cat eu ii voi lasa sa vada
Ca ce sunt eu, sau ce par eu,
O imagine pictata
A mirosului de seu
De la o lumanare stramba,
Ce se stinge fara urma,
Fara strigat, fara lacrimi
La capatul unei vieti desarte,
Voi fi un caz deosebit
Al unei clinici de nebuni,
Avand ca leacul unic de scapare
Un strop, un gram de libertate
Pentru a ma picura in soare.
(9-10 mai 1998)
Cu iluzia de nesfarsit
Spre care vreau sa ma arunc,
Sa ma pierd in intinsul lui,
Sa alung de langa mine
Tot ce-i rau si tot ce-i vested;
Si peretii intre care am trait
Sa-i las undeva in spate,
Sa nu mai ma intorc niciodata
La lucrurile ce-ncep
Ca apoi sa se termine.
Sa n-aud vorbe sau atingeri,
Sa nu vad frunza cum se misca,
Sa simt cum totul se nesfarseste,
Sa ma spulber in mii de cioburi
Ca sa ma-nprasti in mare,
Ca apa cea sarata buzele sa-mi arda,
Sa ma scufund in gandul ei,
Sa simt piatra sfasiindu-mi carnea,
Sa inviu apoi din aburul de seara
Ce fara forma, fara chip
Te-neaca in viata amara.
Sa alerg in cele patru zari,
Sa simt raceala de albastru
Din nordul unui drag cuvant,
Sa ma ard in albul de caldura
Din sudul iadului vulgar,
Sa ma purific pan' la rosu
In soarele din estul mort,
Si sa-mi intunec si privirea
In negrul nesfarsit de vest.
Sa pot zbura in jos,
Spre centrul sferei de pamant,
Sa ma tarasc in sus,
Spre cerul plans de atat chin.
Si sa ma-nvalui in nisip
Ca sa pot sa-ti biciui pielea,
Sa ma spal apoi in apa
Ce-a clatit atatea maluri
In drumul ei spre necurmare.
Sa iubesc pana la refuz
Tot ce-i stea si tot ce-i viata,
Sa ma imbie valul cu al lui obraz
Sa-i simt gura ca de peste
Si parfumul lui sarat.
Sa fiu om si sa fiu demon,
Sa privesc ca sa-nteleg
Ca Cel umbla peste ape
Nu e om nascut din carne.
Astea, ca si alte multe lucruri
Ce cuvantul meu sarac,
Nu mai stie sa le spuna,
(nu mai stie, c-a uitat
ce inseamna sa fi liber,
ce inseamna sa traiesti),
Toate astea, in dorinta mea nebuna
De-a invata ce-i sa iubesti,
Le doresc cu tot suflul
Ce-l mai am si ce-l mai caut.
La acestea se opun
Gandurile la cei ce-asteapta
Sa fiu eu in a lor casa.
Atat cat ei ma vor cunoaste,
Atat cat eu ii voi lasa sa vada
Ca ce sunt eu, sau ce par eu,
O imagine pictata
A mirosului de seu
De la o lumanare stramba,
Ce se stinge fara urma,
Fara strigat, fara lacrimi
La capatul unei vieti desarte,
Voi fi un caz deosebit
Al unei clinici de nebuni,
Avand ca leacul unic de scapare
Un strop, un gram de libertate
Pentru a ma picura in soare.
(9-10 mai 1998)
Abc obsesiv
Nu stiu de ce am inceput azi acest blog. Poate pentru a nu lasa de izbeliste o dorinta ce imi apare obsesiv in viata. Aceea de a scrie ... cu toate ca nu stiu sa scriu, oricine m-ar putea desfinta de la prima litera, de la primul semn de punctuatie pe care poate nici nu stiu a-l pune corect. Doar incerc sa-mi dau viata gandurilor, obsesilor, secretelor.
Au trecut multi ani de la primul vers, intre timp am crescut, m-am maturizat, m-am maritat. Jurnalele tineretii am refuzat sa le mai iau cu mine in aceasta viata, pentru ca e mult prea altfel fata de prima, prea buna, curata si totusi goala de acele momente cand simteam extazul sau declinul. Desi nu mi le mai doresc acum, le simt uneori lipsa. Sunt mult prea "duala" ca sa stiu ce vreau.
E trecutul meu scris aici, prezentul il traiesc fara cuvinte scrise, ia viitorul nu merita invocat de acum. Asa ca voi ... injurati-ma, criticati-ma, admirati-ma, dar mintiti-ma totusi frumos.
Au trecut multi ani de la primul vers, intre timp am crescut, m-am maturizat, m-am maritat. Jurnalele tineretii am refuzat sa le mai iau cu mine in aceasta viata, pentru ca e mult prea altfel fata de prima, prea buna, curata si totusi goala de acele momente cand simteam extazul sau declinul. Desi nu mi le mai doresc acum, le simt uneori lipsa. Sunt mult prea "duala" ca sa stiu ce vreau.
E trecutul meu scris aici, prezentul il traiesc fara cuvinte scrise, ia viitorul nu merita invocat de acum. Asa ca voi ... injurati-ma, criticati-ma, admirati-ma, dar mintiti-ma totusi frumos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)